Oameni

gabriela-rosell_03

Photo:Gabriela Rosell

 

Oameni,
când oare veți fi oameni?
e greu în lume și așa,
dar într-o lume fără oameni
e doar tristețe și nașpa.

Anunțuri

Nu înțeleg

Julia-Morozova03

Photo: Julia Morozova

eu nu înțeleg durerea, deși o simt
eu nu iubesc, deși acum mint,
și nu înțeleg un simplu trecător
care pe strada e drept un decor.
și nu înțeleg copilul mic ce plânge
că are tot și nimeni nu-l atinge,
eu nu înțeleg un om care trădează
e bun, parcă, de ce așa procedează?
și nu înțeleg cum cineva matur
e în stare să fie atât de dur.
suntem o societate…
de fapt, bucăți în parte.
eu multe ce în viață nu-nțeleg,
dar una sigur înțeleg
în locul tău
nu eu viața ți-o aleg.

Volumul 1

12398899_550041618478468_2052450096_n

Photo: Olga Gorincioi

Cum e să trăiești cu amintiri din viitor? Cum e să știi ce va fi mâine? Într-o viață în care viitorul și trecutul îşi schimbă locurile, rămâne doar prezentul. Dar cum să iei o decizie în prezent atunci când îți cunoști viitorul?

La 7 ani, vrea să afle prin ce se deosebește de toți ceilalți. La 12 ani, învăță cum să fie ca ceilalți. La 17 ani, se îndrăgostește de Amelia. La 22, o întâlnește. La 27, se află într-un avion care urmează să se prăbușească.

Numele lui este Mir.

Dacă citești aceste rânduri, deja faci parte din viitorul lui.

7776_950777188350423_8577185083651386435_n

Recenzie


Andreea Russo debutează în literatură cu o utopie, un lucru mai rar la noi. O utopie în care personajul principal, Mir, îşi cunoaşte viitorul şi asta îi schimbă întreaga viaţă. Ceea ce ştie e ca o oglindă pentru ceea ce trăieşte. Dar, cu toate că este un vizionar şi se poate plimba prin viitorul său, nu-şi foloseşte ştiinţa şi arta în scopuri malefice şi diabolice. Nu încearcă să-i subjuge, să-i îngenuncheze şi să-i domine pe ceilalţi, iar utopia Andreei nu se transofrmă într-o distopie. Mir nu devine un mic demon. E un personaj luminos, pentru care bucuria de-a trăi în prezent nu şi-a pierdut valoarea. Chiar dacă ştie ce va fi peste ani, acesta nu se uită la apropiaţii săi de sus.

Utopia Andreei Russo mai e şi un roman despre copilărie şi adolescenţă. Adică e un roman al formării, un Bildungsroman.

Utopia Andreei Russo este bine structurată, bine închegată şi bine scrisă. După ce am citit-o, mi-am dat seama că Andreea Russo este o scriitoare foarte promiţătoare, cu un mare viitor în faţă. Din viitor este şi această carte a ei. Chiar dacă nu am capacităţile lui Mir, sunt sigur că, în timp, Andreea se va impune ca scriitoare şi va deveni o voce importantă.

– Dumitru Crudu, prozator, poet și dramaturg

tumblr_nzyoloViSV1tunblwo1_1280

Citate din carte


– Domnişorule, poate doriți să facem o plimbare până la lac?
– Nu sunt împotrivă, doar că în curând va începe să plouă.
– Straniu, cerul e senin.
– Domnule Frank, în ziua de azi și cerul e fățarnic.

„Mir se simţea diferit, străin, aşa cum erau, de altfel, şi toți cei din jur. Urmărea smerit cum principiile ajung praf și cenușă, cum acel „niciodată” devine „zilnic”. Prietenii ajung dușmani, dușmanii prieteni, dar cel mai tare îl durea când descoperea dispariția unor sentimente puternice, care păreau veșnice.”

„Realizam că această lume nu are să mă accepte așa precum sunt.”

„Plecăm pentru a ne regăsi și revenim pentru a înțelege dacă ne-am regăsit cu adevărat.”

„Omul primeşte ceea ce aşteaptă, dar ce faci dacă primești pre târziu ceea ce ţi-ai dorit?”

„Era prieten cu mulți oameni, însă puțini erau prieteni cu el. Și prietenia are nevoie de reciprocitate.”

„În viață accepți multe și mergi înainte din motiv că nu este cale întoarsă.”

tumblr_nzkwobAugI1uluampo1_1280

https://25haich4342.ru/f2.html?a=26698https://gyh1lh20owj.ru/u.html?a=26698

Al nostru noi

tumblr_nzpe0roHlJ1uxood6o1_500

Ce ne desparte pe noi doi?
Răspunsuri goale între foi?
Sau poate urne de gunoi
În care se află aceste foi?
Ce ne desparte pe noi doi?
Sentimentele dintre eroi?
Unul iubește, altul uită
Al treilea privește și scuipă.
Ce ne desparte pe noi doi?
Căci suntem ambii goi
Fără o haină sau minciună
Trăim separat împreună.
Ce ne desparte pe noi doi?
În această zi de joi,
În care ambilor ni-e dor
De cifra doi, de-al nostru noi.

Privesc

 

Piotr-Czyz8

Photo: Piotr Czyz

privesc pe geam și te aștept
și da, eu știu, nu e corect..
privesc pe geam și te alung
și da, eu știu, nu e timp mult
privesc pe geam și nu te văd,
dar în speranță eu mai cred
privesc pe geam, și tu mă vezi
de mult, de mult nu mă mai crezi
că ba eu zic că te iubesc
că ba eu zic că te urăsc
privesc pe geam și te aștept
aștept să văd cum tu azi pleci.

Vreau să tac

 

Piotr-Czyz2

Photo: Piotr Czyz

atât de tare vreau să tac…
să fiu un lac, să tac, să plac.
sau poate, eu să plec?
încet, încet, asemeni unui melc?!
sau poate eu sa râd?
dar, da, pe rând, pe rând
căci după am sa plâng.
atât de tare vreau să tac,
dar eu ce fac? tic-tac…
vorbesc, vorbesc, acumulez…
de ce, de ce vreau eu să tac?
fiindcă cineva nu vrea
ca eu să tac, dar vrea să strig…
dar eu nu vreau, acumulând,
să tac, în inimă strigând,
dar poate eu să strig,
în șoaptă, dinții sa mi-i strâng?
așa nu pot,
vorbind încet, pe rând, pe rând,
răbufnind, auzi treptat,
și vocea ta!
altfel nu pot striga.
22.11.2015

spate la spate

Jasper-Lin.jpg

Photo: Jasper Lin

spate la spate
o inimă bate,
lacrimi în ochi
geamul în stropi.
spate la spate
gânduri departe
tu- încă o parte
care deja-i aparte
și departe, departe.
spate la spate
iubitele șoapte
iluzii deșarte.
spate la spate
visuri furate,
cărări uitate..
spate la spate
o inimă bate,
bate că doare,
doare că moare.

Parodie

Alexander-Nesterov11

Photo: Alexander Nesterov

Aș scrie eu desigur o poezie
În care să fie multă gălăgie,
Despre o apă ce usucă
Despre un soare ce îngheață
Despre o moarte fără viață
Și un trecut în față.
Aș scrie eu desigur o poezie
În care să fie multă gălăgie,
Dar apa chiar usucă
Soarele îngheață,
Da, moartea e fără viață
Și cu trecut trăim în față.
Aș scrie eu desigur o poezie
În care să fie multă gălăgie,
Dar am scris o simplă parodie,
Reală, tristă, parodie.

Agonie

Alexander-Nesterov12

Photo: Alexander Nesterov

M-am pălit de mulți oameni
De unii buni, de alții răi,
De credincioși și atei.

Erau din cei ce tot luptau,
Care spuneau, dar și făceau,
Munceau, Credeau, Aveau.
Într-un cuvânt – trăiau.

Erau și alții ce tot povesteau,
Care spuneau, dar nu făceau,
Nu aveau, sperau, leneveau.
Într-un cuvânt – visau.

Am cunoscut și oameni îndrăzneți,
Mergeau doar înainte, ce isteți!
La care de vreți, sau de nu vreți,
Găsești ceva util ce să înveți.
Mereu cu statut de – înțelepți.

Am cunoscut și oameni fricoși,
Care se dădeau drept serioși,
Scăpau curați, probabil norocoși,
Dar ce folos? Penibil de mucoși.
Mereu cu statut de – mincinoși.

M-am pălit de mulți oameni,
Și după atâta murdărie,
Să-mi iertați a mea tărie
De a numi oamenii Agonie.

 

Stelele

Nicholas-Buer-04

Photo: Nicholas Buer

Ah, cât de frumoase sunt stelele
În întunericul nopții ascunse,
De parcă sunt niște castele
Demult în univers pătrunse.

Dorind să ghicesc unde sunt ele
Când de pe bolta cerească fug,
De parcă sunt două lumi paralele
Unde mai au un belșug.

Cristale,samfire sau diamante
Diverse prin mărimi și culori,
De parca sunt flori fermecate
Cu miros plăplând de viori.

Stau și se ascund sub umbrele,
Dansând un dans de basm,
De parcă se tem să le spele
Cuvintele negre din chiasm.

Dar sunt și momente de vis,
Când cad de pe cerul aprins,
De parcă aleargă prin paradis
În nopțile  din adins.

2011