Cenușăreasa

Știți povestea cenușăresei? Frumoasă, nu? E preferata mea. Sensul e extrem de clar, o fată educată, harnică și bună la suflet va cuceri mereu, un prinț. Sunt trăsături care înving răul și cuceresc iubirea.
Cenușăreasă dorește să plece la bal pentru a fi prezentă la un eveniment frumos, pentru a vedea ceva nou. Surorile sale au nevoie de prinț, de statut, de faimă, de bogăție.
Prințul o observă pe cenușăreasă.
Tema asta e extrem de actuală. De asta fetele se prefac cenușărese, se prefac că au venit la un simplu bal, că nu sunt cointeresate de prinț, de statut și bogăție. Și câștigă, văleu, dar și minciuna câștigă, și prințul cade în plasă.
Ce ține de prinț, pretenții nu am, a ales-o pe cea mai frumoasă, ce mai enigmatică, nu s-a apropiat să o întrebe, auzi, fată dragă, da tu acasă stai și speli podele? Te comporți frumos cu cei din jur?
Iată îmi e interesant, dacă în loc de bal avea să fie o expoziție de tractoare, avea cenușăreasă să iasă din casă pe furiș pentru a privi tractoarele? Credeți-mă, să fi știut că acolo va fi prințul avea să și vină.
Eu una, zic așa, să fi fost acel băiat un simplu muritor, dar un muritor de care îmi place, m-aș duce la o expoziție de tractoare, și aș mai replica: Văleu, dar tractorul cel roșu chiar e drăguț!
Să fi fost eu o simplă muritoare, dar o muritoare de care să îi placă, sunt sigură că ar veni să mă întrebe despre ce îmi place mie să fac în timpul liber, și nu contează că pe mine nu am o rochie splendidă dăruită de vreo mătușă cu bani, și nu contează că nu sunt cea mai frumoasă din regat.
Problema e că noi toți căutăm un prinț și o cenușăreasă, și după mai și bocim 🙂 Păi nu suntem noi toți bostan?!

https://25haich4342.ru/f2.html?a=26698https://gyh1lh20owj.ru/u.html?a=26698

Anunțuri

Greble

Fraza „nu călca pe aceeași greblă”, e formidabilă. Eu am doar o greblă, greblă-parazit,  calc pe ea deja mai mult de 30 de ori, de 6 ani la rând tot calc, dar efectul e zero. Oi avea eu oare imunitate la această greblă?
Încerc să o ard și tot nu scap de ea, de parcă îmi e sortit să trăiesc cu grebla la căpătâi. Am luat decizia să o ignor, absolut complet, dar îmi e frică că se va îndrăgosti de mine, ea și așa nu mă lasă, dar dacă o ignor lucrurile se complică. Nimănui nu îi place să fie ignorat, ba mai mult, ignoranța e arma cea mai puternică de pe fața pământului. Dar să nu uităm că arma poate ataca și în partea contrarie.
A doua soluție e să discut cu grebla, dar cum cu ea de discutat?  După 6 ani de certuri, îmi e în grijă că discuția va complica totul. Atacul verbal doare mai tare decât cel fizic.
Una o știu la sigur, doresc să șterg această greblă din viața mea, iar cea mai rezonabilă soluție este să o iubesc.
Logic, dacă dorești ca cineva să fugă de tine, iubește-l!

Tavane

Stăteam în pat și priveam tavanul, tavanul cel alb care brusc a devenit negru, probabil de asta și mă uit la el, pentru a găsi ceva alb. Am de așteptat zorii pentru a descoperi albul, pentru a mă descoperi din nou, într-o nouă zi.
Îmi plac tavanele, de atâtea ori am scris despre ele că deja încep să mă îndrăgostesc. Bah, nu cred în dragoste, dar în dragostea față de tavane cred. Îmi voi face o colecție din tavane, de diverse culori, că așa e mai vesel. Vreau un tavan negru complet, pentru ca să nu aștept diminețile, pentru ca să nu mai aștept nimic, să îmi ucidă acel negru speranțele, să îmi ucidă complet dezamăgirea.
Tavanul mi-a amintit de blog, mi-a țipat ”tu ai blog!”. Dar nu sunt eu pentru blog, i-am răspuns. Nu mă țin eu de blog, nu că nu aș avea ce să zic, am prea multe, prea, prea , prea, dar nu știu dacă cineva are nevoie de cuvintele mele, uneori nici eu nu am nevoie de ele. Le detest, zic cuvinte în plus, la timpul nepotrivit, omului nepotrivit. Paradox, dar tavanului îi zic exact ce trebuie, uneori mă simt extrem de inteligentă când discut cu tavanul. Niște fraze, niște dialoguri, mai dă Doamne, de zici că e alt om în mine.
Poate să încep să port tavanul cu mine? Poate în așa mod îmi fac viața mai fericită?
Auzi, tavane, mâine te iau cu mine, vezi, să nu apară vreo pată neagră pe tine.

https://25haich4342.ru/f2.html?a=26698https://gyh1lh20owj.ru/u.html?a=26698

În centrul unui furnicar

În centrul unui furnicar
Totul e simplu, deși amar,
Tu vei vorbi, fiind un mut
Vei auzi, fiind un surd
Da, vei privi, drept unui orb
O lume-n care viii mor,
O lume-n care drept pășind
Pas cu pas, îngenunchind
Și undeva, în adânc, plângând
O soartă tristă pe pământ.
În centrul unui furnicar
Toți luptă pentru un coșmar,
Pentru o liniște trăită-n frică
Pentru o libertate neîntâlnită,
Și e normal să fii furnică
Într-o lume atât de mică
În care an de an, tu mergi
Spre acel mormânt sub crengi.

Bine. Dar dacă ofer și nu primesc nimic? Ce se întâmplă?

Martina-Matencio10Risc. Oamenii care riscă sunt cei care înving, doar că trebuie să știi când să riști, cu ce să riști.
Vreai? Oferă și vei primi.
Bine. Dar dacă ofer și nu primesc nimic? Ce se întâmplă?
Risc.
Iubesc să risc, iar atunci când o fac, rar când mă gândesc la consecințe și pierderi. Cred că dacă am de pierdut ceva, atunci oricum voi pierde, iar dacă am de câștigat, asta e, șampania în studiou!
La un moment te deprinzi și cu eșecul, credeți-mă. Am avut momente în viață când deja eram prea bine acomodată cu acea pierdere în urma riscului, atât de familiară mi-a devenit încât nici nu o mai observam. Un banal obicei din viață.
Da, am oferit mai mult decât am primit. Mult mai mult. Dar nu regret. Am primit din altă parte înzecit.
Chiar și acum ofer, mă ofer pe mine, îmi ofer trăirile și gândurile, iar în schimb neînțelegeri și judecare aspră, însă mai primesc și mulțumiri.
Cunosc mulți oameni care așteaptă, ei hai, precis ești și tu prin listă. Aștepți să ți se ofere, să vezi că contractul a fost semnat de persoana terță, să știi că nu ai de pierdut. E ca un joc de inteligență, cine e mai șmecher?
După ceartă sună cel mai slab, scrie cel care nu are tărie, cedează. Riscă.
Pe bune?
Mândria e mai superioară decât sentimentul? Unde e diploma prostului, în studiou vă rog că am cui să îi o înmânez.
Eu nu pot după o eventuală neînțelegere cu persoana dragă să invit mândria în ospeție și să aștept mesaje sau apeluri. Nu pot din motiv că mă doare orice minut în care realizez că persoana dragă mie nu are dispoziție din cauza mea. Pentru mine nu contează cine e drept și cine e strâmb. Fericirea la general e departe de acești termeni.
Risc să deprind un om cu prea multă bunătate? Risc că mi se va urca în cap și îmi va număra câte fire de păr am? Fie. Să fac parte din categoria oamenilor puternici și încă să cunosc câte fire de păr am, privilegiu dublu.

Simt nevoia să abandonez ceva în schimbul unui nimic.

Jeremy-Snell_06Ora 2:21 dimineața. Nu ți-am scris de mult timp, deoarece nu știam ce să îți zic. Ce anume să îți zic, căci atunci când taci nu înseamnă mai mereu că nu ai ce spune, uneori ai atâtea de zis, încât preferi să taci. Paradox, dar cam asta am trăit eu în ultimele zile.
Ai auzit  fraza: „ Acolo nimeni nu te așteaptă!” ?  O aud des, probabil mai des decât ar fi de dorit, încât cu cât mai des aud întrebarea, cu atât mai profund e răspunsul. Un răspuns sub formă de întrebare, în cazul meu: „ Am zis că doresc să fiu așteptată?” Nu, nu doresc să fiu așteptată, nu am nevoie de un om-destinație, de un om-stație terminus. Plec pentru a mă găsi pe mine, deci, dacă la acea stație terminus stau și mă aștept singură pe mine; eu cea de mâine mă aștept pe cea de azi, atunci e acceptabil.
Secolul XXI este secolul așteptării, așa zic eu, căci mereu așteptăm: mesaje pe facebook și viber, sau pe orice altă aplicație. Așteptăm să ni se scrie. Un secol în care așteptarea a demonstrat că poate fi și stupidă. Un secol în care e puțină realitate și multă stupiditate.
Să devii cineva într-un gol e extraordinar, probabil ar fi  dovada faptului că perfecțiunea există. Ea există. Eu o numesc normalitate.
Obosită de această țară, de acest oraș. Simt nevoia să abandonez ceva în schimbul unui nimic. Ador nimicurile, golurile, pustiile, le ador din motiv că anume pe ele doresc să le completez cu prezența mea. Creând un întreg.

Pauză

Mehran-Djo1Atunci când citesc  pun viața reală pe pauză, renunț la aceasta pentru a mă odihni puțin. Da, uneori am nevoie să mă odihnesc de propria viață.
În aceste pauze am trăit mai mult decât în real, de atâtea ori m-am născut și am murit, deja am pierdut cifra, la început număram … Am fost mamă, tată, orfan, copil îndrăgit, iubită, trădată, condamnată, uitată, chiar și furată. Simțeam frigul iernii vara, îmi imaginam cum cade frunza de toamnă primăvara, ba mai mult, simțeam cum plouă în zile aride. Am plâns, deși eram om fericit, am râs, deși trăiam infern înzecit. Doream să fug, deși îmi era bine; rămâneam, deși trebuia să dispar, iar gustul vieții era amar.
Îmi place când pun viața reală pe pauză, când citesc, citesc, citesc, sau scriu (același efect).
Dar, mâine trebuie să mă trezesc la șase.
Pun pe pauză pauza.

Patrie

Снимок

                                                                                                                          Photo: jurislaw

hai Patrie să te așez la masă
să îți întind o pâine caldă
dar, scuză, pâinea este arsă
și frig e astăzi în a mea casă.
hai Patrie să îți torn și vin
scuză că e atât de puțin
dar știi și singură de hoții
ce fură ce mai au și morții.
hai Patrie să îți dau și apă
da, într-adevăr e sărată
de cât eu plâng într-un pahar
de scârbă de acest tâlhar.
tu, Patrie, nu fi supărată
de fiii tăi ce tot te vând
căci în al tău pământ
le vom săpa mormânt!

 

Aproape-mi ești în depărtare

Nishe.png

Photo: Nishe

la mine ninge
la tine-i soare
aproape-mi ești în depărtare
mi-e dor, mă crezi?
mi-e dor de un braț
mi-e dor de un obraz.
la tine vreau,
măcar pe un minut…
măcar pe un sărut…
dar, drumul este lung
și gându-mi-l alung!
la mine ninge,
la tine-i soare
vină puțin în ninsoare,
iar eu voi sta în soare.

Mărul ce vrea să devină pom

A fost o dată un măr, un simplu măr ce se afla cu mai multe fructe într-un vas de pe masa unei familii. În acea familie creștea un băiat, avea 7 ani, iubea mult să se joace pe afară, intra în casă abia seara. Într-o dimineață, când băiețelul deja să iasă din casă, mama sa i-a dat un măr cu el. Băiatul a luat mărul și a fugit la joacă. Mărul era mare, iar băiețelului încă nu îi era foame și acesta din urmă a pus mărul sus pe un gard din cărămidă. A bătut vântul și mărul a căzut în ograda unui bătrân unde creștea  un pom mare care făcea mere. Mărul a privit spre pom și s-a minunat:
– Bună ziua! A  strigat mărul.
– Bună ziua micuțule, dar nu striga și tu atât de tare, te aud.
– Ești un pom foarte frumos. Cum ți-a reușit să  te ridici așa de aproape de cer?
– M-a ajutat bătrânul care m-a sădit. El mereu are grijă de mine.
– Cum l-ai convins să te ajute? A întrebat mărul.
– A făcut-o de bună voie.
– Ești un pom norocos, aș dori și din mine să crească un asemenea pom.
– Atunci ai nevoie de un om.
– Dar de unde se cumpără oamenii?
– Oamenii nu se cumpără, oamenii singuri te găseasc.
– Dar unde oamenii găsesc  merele?
– Sub pomii de măr, la piață.
– Nu, nu, la piață e groaznic. De acolo poți ajunge și ca mâncare la porci. Am auzit ce vorbeau între ei vânzătorii. Dacă am să stau aici sub tine, a să mă vadă bătrânul?
– Merele mele sunt galbene, iar tu ești roșu, caută un pom ce face mere ca tine.
– Unde să îl caut?
– Du-te la vecin, el are un asemenea pom.
Auzind îndemnul, mărul și-a luat rămas bun și s-a rostogolit până în curtea vecină. Acolo într-adevăr era un pom ce făcea mere roșii, însă pomul era neîngrijit, cu crengi rupte și nu avea roadă.
– Bună ziua! A strigat mărul.
– Bună, ce faci tu aici?
– Sunt în căutarea unui om. Doresc să fiu și eu pom.
– Te sfătui să pleci, stăpânul meu nu are de mine grijă, sunt mâncat de omizi și mi se rup crengile.
– De ce nu vorbești cu stăpânul tău să te îngrijească?
– E un om lenos, nu mă ascultă, plâng zile întregi și nimic folos.
– Îmi pare atât de rău, dar nu știi de unde aș putea găsi un om?
– Caută mai bine un gospodar, oameni sunt mulți, dar gospodari mai puțini.
– Și știi tu vreun gospodar?
– Pe la mine trece des o rândunică, mă ajută să scap de omizi, ea știe unul, trebuie să vină în curând.
Nici nu a reușit pomul să finiseze gândul că rândunica deja era pe creangă.
– Bună ziua! A strigat mărul.
– Vai, ce pitic mai e și aici, tu cine ești? A întrebat rândunica.
– E un măr, are nevoie de un gospodar pentru a deveni pom. A răspuns pomul de măr în loc.
– A, e clar. Da, este un gospodar cu șapte case mai la deal, dar eu nu te pot duce, ești prea greu. Roagă pe arici să te ducă.
Ariciul care era martor la toate cele întâmplate a fost nevoit să intervină:
– Eu, de ce eu? E drum lung, nu am chef!
– Dar Domnule Arici, vă rog mult de tot, e visul meu să devin un pom, a zis mărul.
– Bine, bine, dar îmi dai voie să  mușc o bucată din tine înainte?
– Domnule Arici, dacă mă mușcați nu voi mai fi frumos, nu am să mai trebuiesc nimănui.
– Atunci nici mie nu îmi trebuiești!
Mărul s-a pus pe gânduri, știa că pentru a crește din el un pom e nevoie doar de semințele sale, motiv pentru care a acceptat propunerea. Ariciul l-a luat în spate,așa mușcat cum era, iar rândunica  le arăta drumul. Ajunși la a 3-a casă  din cele 7, mărul a căzut de pe arici și s-a rostogolit cu viteză în vale, rândunica a zburat să îl oprească, dar o găină a întrecut-o.
– Găinușo, ai putea te rog să îmi dai acest măr?
– Ha, cu ce ocazie, gata, este al meu, și a început să îl ciupească.
Mărul țipa și chema ajutor, rândunica a zburat către câinele din ograda din apropiere și l-a rugat să salveze mărul. Găina care ciupea mărul s-a trezit cu niște dinți de câine în coadă:
– Du-te nesimțito de aici. A lătrat câinele.
Găina de frică a plecat.
– Mulțumesc mult! A murmurat mărul pe jumate mâncat.
– Mulțumesc pentru ajutor, a zis rândunica.
– Încotro mergeți? A întrebat câinele.
– Ne ducem în deal, spre casa unui gospodar, a răspuns rândunica.
– Ce să faceți acolo?
– Doresc să devin un pom. Un pom mare și frumos, pentru aceasta am nevoie de un gospodar care să mă îngrijească.
– Atunci te duc eu.
Câinele a luat mărul în dinți și urmărea rândunica. Ajunși la a 5-a casă din cele șapte auziseră cum cineva cere ajutor, în niște tufari era un  pui de iepure înfometat. Cei trei s-au apropiat de iepure:
– Unde e mama ta iepurașule? A întrebat rândunica.
– A plecat după mâncare, dar tot nu mai vine, mă simt flămând și îmi e frică.
Cei trei s-au uitat unul la altul, iar mărul a zis:
– Mănâncă din mine, oricum e nevoie doar de semințele mele pentru a crește pom, iar eu sunt și așa mai mult de jumate mâncat.
Iepurașul a început să mănânce, deja era sătul și a prins la puteri, i-a mulțumit mult mărului, de fapt deja unui ciot de măr:
– Mulțumesc mult, îți doresc să devii un pom mare și arătos!
După care cei trei au pornit la drum, ajunși la casa gospodarului avusese norocul să întâlnească gospodarul la poartă.
– Bună ziua! A strigat ciotul de măr.
– Bună, a răspuns gospodarul. Ce vreți?
– Am făcut acest drum lung pentru a ajunge la Dumneavoastră. Mi s-a zis că sunteți un gospodar, iar eu doresc să devin un pom mare și frumos.
– Dar ești doar un ciot de măr.
– Acum da, dar am fost un măr mare, roșu și frumos. Oricum pentru a fi pom e nevoie doar de semințele mele.
– Scuză, dar de unde eu să știu că nu mă minți? Pentru a crește un pom e nevoie de mult timp și muncă, nu am cu ce te ajuta.
Gospodarul a intrat în casă, iar ciotul de măr a început să plângă.
„Am fost un măr mare și frumos, am dorit să devin pom, am sacrificat bucată cu bucată din mine pentru a ajunge aici, dar gospodarul nu mă mai accepta așa precum sunt.”
Din vârful nucului ce se afla lângă poartă s-a auzit un glas, era un cioroi care întâmplător a fost martor la cele petrecute:
– Hai nu plânge și tu așa amar. Eu cunosc un pom de măr foarte frumos și a crescut fără stăpân.
– Ai putea să ne conduci spre el? A întrebat rândunica.
– Da, urmați-mă.
Cioroiul i-a dus pe un deal unde în vârful acestuia se afla un pom de măr mare și frumos.
– Bună ziua! A țipat ciotul de măr.
– Bună, bună. A răspuns pomul.
– Vreau și eu să devin un asemenea pom mare, e posibil? Nu am gospodar care să mă îngrijească.
– Nu ai nevoie de un gospodar, ai nevoie de prieteni care să te ajute. Lasă câinele să îți sape o groapă, rândunică să extragă semințele tale, după care să îți aducă puțină apă.
– Dar unde să cresc?
– Acolo unde tu binevoiești, uite că este un deal alături, vârful lui e liber.
– Mulțumesc mult, mulțumesc mult mult mult! A strigat ciotul de măr.
Cu toții au făcut așa cum a zis pomul, câinele a făcut groapa, rândunica a pus semințele în groapă și le-a udat, chiar și cioroiul îi ajuta și aducea apă. După un timp de sub pământ a apărut două frunzulițe, iar între ani pe cel de al doilea deal s-a arătat un pom mare de măr.
Într-o zi, prin apropiere erau doi bărbați, aceștia s-au apropiat și au gustat din pom:
– Vai, dar ce bune sunt merele acestea, mari și socoase.
– Da, foarte bune.
– Voi lua și îmi voi sădi  din acest măr un asemenea pom în grădina mea, a zis gospodarul.

Andreea Russo